Lansare piesa si videoclip BUG MAFIA 2011.

    După o lunga așteptare a apărut probabil unu din cele mai reușite videoclipuri si piese de la CASA adică BUG MAFIA, grafica si coregrafia chiar mă impresionat iar daca videoclipul va apărea tot in formatul găsit de mine pe care îl voi posta si pe blog atunci.. SCCENARIUL ESTE DE NOTA 10.

    Mă intre ce poate sa mai lipsească ca acest videoclip sa fie perfect? Probabil nimic , dar vorba omului sărăcia omului va invit sa vizionați videoclipul si o urare cum spune chiar in melodie – Ai grija de familie si tine minte caracterul tău omenesc te lasă des fara cuvinte.

  Vizionare plăcuta!

B.U.G. MAFIA – FARA CUVINTE

Anunțuri

Copilarie uitata in timp.

Navigând pe internet am găsit o chestie foarte interesanta, poate mult prea realista..  Demisia din funcția de adult, si eu si tu si probabil mai sunt oameni care isi doresc sa demisioneze din aceasta funcție cretina..

Citind aceste rânduri chiar a reînviat copilul din mine, care mai vrea sa se joace ca in vremurile bune.

Subsemnatul, vă aduc la cunoştinţă demisia irevocabilă de a
demisiona oficial din funcţia de ADULT pe care o deţin acum abuziv.
După o analiză detaliată a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag
şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani, cu toate drepturile şi
îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare ușurință.
Vreau să desenez cu cretă colorată pe strada unde locuiesc, atunci când
trec oameni maturi şi importanţi spre serviciu şi să nu-mi pese de
stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi aşteaptă.
Vreau să fiu mândru de trotineta mea cea roşie, fără să mă
intereseze cât costă asigurarea pe anul viitor.
Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decât
banii, pentru că le poţi mânca.
Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în
mână şi cu ochii la norii pufoşi care aleargă pe cer, întrebând-se cu
uimire de ce adulţii nu fac la fel.
Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă.
Atunci când tot ce ştiam se rezuma la cele şapte culori, cinci poezii, zece
cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame.
Vreau înapoi, atunci când nu îmi păsa de cât de puţine lucruri
ştiam, pentru că nici nu ştiam cât de puţine ştiam.
Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie
gratuit, fie se poate cumpăra cu preţul unei îngheţate la pahar.
M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu când m-am trezit
mare. A fost cu siguranţă un abuz şi îmi cer iertare.
Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie şi
purificări etnice, copii abuzaţi şi copii murind de foame, divorţuri,
droguri în licee, prostituţie, justiţie coruptă, politicieni de
mahala, biserici de homosexuali, fraţi învrăjbiţi fără bani, ură, bârfă.
Am aflat despre materialism nedialectic şi mame denaturate, care
îşi vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de bărbaţi, pentru un
televizor de ocazie.
Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un
concept de poveste, că doar împăraţii bătrâni mor ca să facă loc pe tron
prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese câştigate în urma ultimei
zmeiade?
Unde sunt anii când mi se părea că tot ce ţi se putea întâmpla mai
rău în lume era să nu fii ales în echipa lui Menică repetentul, atunci când
jucam fotbal în spatele şcolii?
Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi
folositoare, când muzica era neotrăvită, când televiziunea era pentru
ştiri şi emisiuni de familie, fără sex explicit şi violenţă implicită
la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripeţiile echipajului
"Speranţa", navigând cu "Toate pânzele sus" şi pe mama citindu-mi despre Iosif şi
fraţii săi.
Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur
este fericită deoarece eu eram fericit!
Promit solemn că, imediat ce o să-mi reiau atribuţiile de copil, o
să-mi petrec după-amiezile căţărându-mă în copaci, călărind bicicleta vărului
Cristi şi citind Robinson Crusoe, ascuns în coliba înjghebată din
ramuri şi frunze de fag, în spatele grădinii.
Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de ratele casei, de
facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu Tv şi Internet, asigurări
pentru maşini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate,
credit-carduri, iarba netăiată, computerul virusat şi faptul că maşina a început să
vrea la mecanic.
Vă asigur că nu o să fiu pus în încurcătură atunci când o să fiu
întrebat:
"Ce-o să te faci când o să creşti mare?", deoarece acum ştiu: vreau să
fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm şi să-l visez pe
Florin Piersic – Arap Alb, gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi
căderi de avioane.
Gata cu bârfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserică,
gata cu hernia de disc, păr grizonat, ochelari pierduţi, medicamente scumpe
şi dinţi de porţelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de ADULT. Vreau să cred în
sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi
respectat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite, a imaginaţiei
înnobilate, a îngerilor buni şi a omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Vreau să am iarăşi şase ani şi jumătate. Fiţi voi mari şi
importanţi… şi ocupaţi… şi îngrijoraţi. Eu vreau să cresc MIC!